Numele de Cândesti apare pentru prima data intr-un document ce poarta data de 8 ianuarie 1523, din timpul lui Stefanita Voda, considerate atestare documentara a comunei cu toate ca actualul sat Dragova, care, de-a lungul anilor a avut cateva nume, a fost identificat de catre cercetatori, cu satul Bolcesti, care apare pentru prima oara intr-un document din 24 iulie 1446, nume intalnit in diferite documente din timpul domniilor lui Petru Aron, Petru Schiopul, Vasile Lupu sau Eustachie Dabija, mai tarziu Cotreanta dupa numele lui Ionasco Cotreanta, care a avut pamant prin aceste locuri.
Pe teritoriul comunei Cândesti au fost descoperite intamplator, iar mai tarziu prin cercetari sistematice, numeroase marturii ale continuitatii asezarilor omenesti pe aceste meleaguri. Cele mai vechi urme ale culturii materiale (vase, topoare din piatra) apartin perioadei neolitice intre anii 5660 – 1700 i.e.n.
Pe malul stang al paraului Dragova, in Dealul la Varniti si in punctul numit Cetatuie, arheologul C. Matasa a descoperit asezari cuprinzand obiecte de ceramica si fier apartinind epocii geto-romane. Aceste materiale au fost gasite aproape de suprafata, majoritatea obiectelor descoperite pe teritoriul comunei se afla la Muzeul Arheologic din Piatra Neamt iar cateva in colectia Scolii coordonatoare din satul Cândesti.
In lucrarea „Cercetari din preistoria judetului Neamt” C-tin Matasa afirma ca localitatea Cindesti face parte dintre cle mai bogate statiuni preistorice din judet.
Satul Cindesti a capatat numele pe care il pastreaza si in prezent, dupa numele unei familii, Chianda, careia voievodul Stefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, i-a daruit acest sat si o siliste pentru serviciul credincios.
Acest Chindea si Toma Chindea, care mai tarziu a fost mare vistiernic al domnitorului
Stefan cel Mare si boier in Sfatul Moldovei, reprezinta una si aceiasi persoana. In timpul domniei lui Stefan cel Mare s-au dezvoltat cele mai vechi sate razesesti de pe teritoriul actual al judetului, dintre acestea facand parte si satele Cândesti, Barcanesti, Dragova.